Facebook lucrează intens la Slingshot, noua sa aplicație
Aplicația reprezintă o nouă tentativă de a recâștiga utilizatori de la Snapchat, după ce Facebook nu a reușit să copieze sau să cumpere această companie.
Slingshot permite trimiterea de scurte mesaje video și ar putea fi lansată chiar în luna mai, a spus una dintre surse, avertizând însă că Facebook ar putea încă decide să nu lanseze produsul.
Aplicația va fi separată de Facebook Messenger, prin care se pot trimite mesaje text.
Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, supraveghează personal acest proiect, după ce creatorii Snapchat, Evan Spiegel și Bobby Murphy, au refuzat o ofertă de preluare de trei miliarde de dolari.
Rețeaua de socializare încearcă să concureze Snapchat și pe această cale, după ce a încheiat un acord de preluare a WhatsApp Messenger, o altă aplicație populară de transmitere de mesaje.
Analiștii consideră ascensiunea aplicațiilor simple de mesagerie, precum WeChat, Line și KakaoTalk, drept una dintre cele mai mari amenințări pentru Facebook, mai ales în privința utilizatorilor tineri, unde rețeaua de socializare a admis semne ale declinului numărului de utilizatori.