Facebook Messenger introduce o funcție prin care mesajele vor putea fi șterse automat. De când vom putea face acest lucru
Facebook Messenger va introduce curând o nouă funcție, numită „Vanish Mode”, prin care mesajele vor avea un „termen de expirare” și vor fi șterse automat din istoric odată ce vor fi citite sau după ce căsuța de chat va fi închisă.
Funcția este în acest moment disponibilă doar în Statele Unite și în alte câteva țări, dar va fi activată la nivel mondial în următoarele săptămâni, informează Go4IT.
Utilizarea acesteia este extrem de simplă, fără să fie necesară navigarea prin meniuri de setări.
Utilizatorii nu vor trebui decât să tragă de jos în sus în pagina chat-ului, iar funcția se va activa automat. În acel moment, toate mesajele scrise folosind Vanish Mode vor fi șterse după ce destinatarul le va citi sau după ce utilizatorul care a trimis mesajul va închide fereastra de chat.
Noua funcție va putea fi activată și doar de unul dintre utilizatori. Cel care nu o va activa va păstra mesajele din respectiva conversație, dar doar cele pe care le-a trimis el însuși. Pentru ca întreaga conversație să fie ștearsă automat, ambii utilizatori vor trebui să activeze respectiva funcție.
Vanish Mode nu funcționează în chat-urile de grup
Cu toate acestea, funcția Vanish Mode nu va fi disponibilă și în chat-urile de grup (cu mai mulți participanți). Totodată, aplicația va avertiza utilizatorul în cazul în care partenerul de discuție va face o captură de ecran a conversației.
Atunci când unul dintre utilizatori va activa funcția pe Facebook Messenger sau pe Instagram, o animație va apărea pe ecran și îi va explica acestuia care funcții sunt disponibile și care nu în Vanish Mode.
Spre exemplu, raportarea mesajelor primite se va putea face doar în prima oră de la trimiterea acestuia.
Totodată, ambii interlocutori vor trebui să discute pe aceeași rețea deoarece, chiar dacă Facebook Messenger și Instagram pot comunica între ele, Vanish Mode nu funcționează de pe una pe cealaltă.