Prima pagină » IT&C » Facebook și Google, investigate de Fisc în România

Facebook și Google, investigate de Fisc în România

Facebook și Google, investigate de Fisc în România
Facebook, Google și alte companii din industria online, care nu sunt înregistrate în România, sunt investigate de Fisc. Declarația a fost făcută de președintele ANAF, Dragoș Doroș, la Digi 24.

Șeful Fiscului spune că se încearcă identificarea veniturilor realizate de mai multe companii IT, dar care nu se reflectă în declarații de impozite la noi, pentru a putea fi taxate corespunzător.

„Plătesc ceva taxe, dar ele se află în același pool de analiză în felul în care plătesc taxe și ar trebui să plătească taxe. O să vedem în urma analizei dacă ar trebui sau nu să plătească mai multe taxe, dar scopul pentru care facem această analiză este evident că da, credem că da”, a declarat Dragoș Doroș.

„Trebuie să identificăm sursele de venit și dacă acele surse de venit pe care le realizează nu doar aceste două companii, e vorba de industria online, aici avem discuții mai complicate și mai complexe, e vorba și de site-urile de vânzări online ș.a.m.d., toate astea se află în vizorul nostru”, a dat asigurări șeful Fiscului.

„Dacă acele venituri care se localizează pe teritoriul României, dar ele – prin plăți electronice sau alte mecanisme – nu sunt vizibile sau declarate, noi să le impozităm în România”, a explicat Dragoș Doroș.

Autor