Furnizorii de internet ar putea fi obligați să blocheze accesul la torrente
Potrivit unei decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanțele europene vor avea puteri sporite și vor putea forța firmele care furnizează servicii de internet să blocheze accesul clienților la aceste site-uri.
Cu toate acestea, orice acțiune de blocare va trebui să fie foarte punctuală, să se asigure că va viza doar conținutul pus ilegal pe internet.
„Potrivit avocatului general, se poate impune unui furnizor de acces la internet obligația de a bloca accesul clienților săi la un site internet care încalcă drepturile de autor. O astfel de ordonanță judecătorească trebuie să indice măsurile concrete de blocare și să garanteze un just echilibru între interesele contradictorii, care sunt apărate ca drepturi fundamentale”, se arată într-un comunicat de presă anterior al Curții de Justiție.