Prima pagină » IT&C » „Gardienii internetului”: 14 oameni controlează securitatea world wide web-ului

„Gardienii internetului”: 14 oameni controlează securitatea world wide web-ului

„Gardienii internetului
Dependența de internet a oamenilor este evidentă, dacă ținem cont de faptul că world wide web-ul înregistrează miliarde de utilizatori și generează un business de miliarde de dolari, în fiecare an.

Potrivit Daily Mail, familiile instalează antiviruși pe calculatoarele personale, pentru a se proteja de hackeri, în timp ce companiile folosesc firewall-uri și sisteme complicate de securitate. Cine are însă grijă de tot internetul, de sistemul central care gestionează spațiul web, asigurându-se că acesta nu pică pe mâinile hackerilor?

Există șapte persoane care „dețin cheile” internetului. Aceștia sunt gardienii DNS-ului (domain name system), registrul care corelează adresele web cu adresele IP. Dacă hackerii ar acapara DNS-ul, ar putea să controleze cele mai importante părți ale internetului.

Acești „șerifi ai internetului” se întâlnesc rareori în două locuri – pe coasta de est și de vest a Statelor Unite ale Americii – pentru a genera noi „chei de criptare” pentru sistemul www. Mai exact, specialiștii „schimbă parola” întregului internet.

Organizația însărcinată cu supravegherea internetului se află în SUA și se numește „Icann” – Internet Corporation for Assigned Names and Numbers.

Grupul a selectat 14 proprietari principali de „chei ale internetului” – șapte pe coasta de Vest și alți șapte în Est. Aceste personaje misterioase păstrează „cheile” în cutii speciale de depozitare, dotate cu smartcard, care activează un dispozitiv pentru a genera o nouă criptare.

Unul dintre reprezentanții organizației, suedezul Eklund Lowinder, a declarat pentru The Guardian că fiecare pas al ritualului elaborat este esențial pentru menținerea încrederii în securitatea procesului.

„Este un sistem bazat pe backup-urile unor backup-uri, pe straturile care sunt acoperite de alte straturi”, a spus Lowinder. Unii internauți sunt îngrijorați însă cu privire la faptul că tot acest procedeu este „controlat” de un ONG american. Aceștia au cerut ca sistemul să fie încredințat comunității internaționale, pentru o mai mare transparență. 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele