Goldgenie prezintă cel mai scump iPhone din istorie. Costă cât un castel

Publicat: 11 02. 2015, 18:46

Prețul celui mai scump model este de 3 milioane de euro. Carcasa terminalului poate fi, la alegere, din platină, aur alb, galben sau roz de 24 de carate. Marginile sunt încrustate cu pietre prețioase (la alegere: safire, smaralde, diamante negre).

Cei care au conturile suficient de mari pentru a comanda modelul îl vor primi într-o cutie specială, realizată din lemn rar. 

Există și o versiune destinată șeicilor. iPhone 6 Limited Edition Gulf Elite le permite clienților să își graveze numele pe spatele telefonului, alături de blazonul personal sau stema țării lor: Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Qatar, Oman, Kuweit, Irak sau Bahrain.