Google a anunțat versiunea „Google Edition” a smartphone-ului HTC One

Publicat: 01 06. 2013, 09:09
Actualizat: 01 06. 2013, 09:09

Google a anunțat recent o versiune „Google Edition” a Galaxy S4. Acum, compania a prezentat și HTC One „Google Edition”. Terminalul va rula Android pur, adică nu va include nicio personalizare software suplimentară de la producătorul taiwanez HTC.

Telefonul va putea fi achiziționat la liber, prin magazinul virtual Google Play, la prețul de 600 de dolari, începând cu 26 iunie, transmite Android Central.

Faptul că lansează terminale „Google Edition” nu înseamnă că Google renunță la linia de smartphone-uri Nexus, a declarat Sundar Pinchai, vicepreședintele senior al companiei responsabil cu sistemul de operare Android.