Prima pagină » IT&C » Google a lansat un serviciu online de consultanță live în diferite domenii

Google a lansat un serviciu online de consultanță live în diferite domenii

Google a lansat un serviciu online de consultanță live în diferite domenii
Gigantul de internet american Google a lansat, marți, un serviciu online de consultanță, prin intermediul căruia utilizatorii pot primi contra unor taxe sfaturi de la profesioniști în diverse domenii, precum pierderea în greutate, probleme informatice și bricolaj, informează AFP.

Gigantul de internet american Google a lansat, marți, un serviciu online de consultanță, prin intermediul căruia utilizatorii pot primi contra unor taxe sfaturi de la profesioniști în diverse domenii, precum pierderea în greutate, probleme informatice și bricolaj, informează AFP.

„Ce ați spune dacă, prin intermediul unui singur click, ați putea primi ajutor pentru rezolvarea unor probleme de IT, repararea unei conducte sparte sau rezolvarea temei pentru acasă?”, i-a întrebat pe blogul său un responsabil al grupului american, Udi Manber, pe utilizatori.

Noul serviciu, denumit Helpouts, le propune utilizatorilor sprijinul prin intermediul unor sesiuni de consultanță video. Acest serviciu este centrat în prezent pe opt domenii: Artă și Muzică; Computere și Electronice; Gastronomie; Educație și Carieră; Modă și Frumusețe; Fitness și Nutriție; Sănătate; Casă și Grădină.

Udi Manber a precizat că, în viitor, platforma va fi dezvoltată, urmând să fie incluse și alte domenii de activitate pentru care specialiști vor oferi consultanță.

Acest serviciu le permite utilizatorilor să se inițieze în yoga, să descifreze cântatul la chitară și să se perfecționeze în limba franceză, punând în contact un internaut cu un alt internaut pasionat de aceste domenii sau cu un specialist în aceste domenii. Consilierea poate să ajungă pe această platformă și la 240 de dolari, unele sfaturi fiind însă gratuite.

Potrivit Google, și companii precum Sephora (care oferă servicii de frumusețe), Weight Watchers (servicii în greutatea corporală) și Rosetta Stone (servicii de predare a limbilor străine) vor oferi la rândul lor sfaturi prin intermediul noului serviciu.

Pe de altă parte, lansarea serviciului Helpouts reprezintă cea de-a treia tentativă a grupului american de lansare a unei rețele online de experți după Google Answers și Google Knol, potrivit analistului Greg Sterling.

Acesta a mai spus că platforma Helpouts le va permite companiilor să își promoveze serviciile, însă ele riscă să intre în concurență cu cei care oferă consiliere în mod gratuit pe internet, în special pe site-ul de partajare de fișiere video YouTube, deținut tot de grupul Google.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori și venituri.