HTC a vândut „circa cinci milioane” de unități HTC one
HTC a vândut „circa cinci milioane” de unități HTC one, smartphone-ul său vârf de gamă, de la lansarea terminalului, au declarat surse pentru publicația Wall Street Journal (WSJ).
Asta înseamnă ca producătorul taiwanez nu e pe moarte, așa cum se speculează, dar că nu poate ține pasul cu rivalii de la Samsung, care au vândut peste 10 milioane de unități Galaxy S4 în mai puțin de o lună.
Potrivit surselor WSJ, compania ar fi vândut mai multe unități dacă nu se confruna cu o criză a componentelor. Furnizorii nu mai consideră HTC o prioritate, după ce volumul de terminale livrate a scăzut mult în ultima vreme.
HTC One a debutat în magazine în luna aprilie.