I-a explodat iPhone 5 la ureche
În China a avut loc un nou incident în care este implicat smartphone-ul iPhone 5 de la Apple. Terminalul i-a explodat unei utilizatoare la ureche, în timp ce vorbea cu o prietenă. Femeia a fost la un pas să-și piardă un ochi, pentru că i-au sărit cioburi în față de la ecranul spart.
Incidentul a avut loc după ce femeia a vorbit circa 40 de minute la telefon. La un moment dat a simțit că terminalul se încălzește și a vrut să îl oprească. Ecranul tactil al telefonului nu a mai răspuns, iar în câteva secunde telefonul a explodat. Apple a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.
În luna iulie a acestui an, Ma Ailun, o femeie în vârstă de 23 de ani din China, a murit electrocutată în timp ce folosea un iPhone 5 conectat la priză, potrivit familiei acesteia.