Facebook, proprietarul Instagram, susține că are zilnic 864 milioane utilizatori activi, ceea ce o face cea mai mare rețea socială din lume.
‘În ultimii patru ani, ceea ce a început ca doi prieteni, cu un vis, a devenit o comunitate mondială care schimbă peste 70 de milioane de fotografi și fișiere video în fiecare zi’, a declarat directorul Instagram, Kevin Systrom. Acesta a precizat că în zilele următoare Instagram va introduce o serie de etichete verificate, care vor garanta autenticitatea conturilor celebrităților, atleților și mărcilor. În acest fel, conturile identificate ca fiind false vor putea fi șterse definitiv.
În 2012, Instagram a fost cumpărată de rețeaua de socializare Facebook pentru un preț inițial de un miliard de dolari, care a fost redus ulterior la 715 milioane de dolari, deoarece Facebook a plătit o parte din preț cu acțiuni proprii, a căror valoare a scăzut între timp. Prețul plătit atunci de Facebook a fost considerat prea mare, însă între timp creșterea Instagram s-a accelerat, având în vedere că în luna martie a acestui an a depășit pragul de 200 de milioane de utilizatori, iar Facebook a început să profite de divizia sa prin plasarea de mesaje publicitare.