Prima pagină » IT&C » Internetul „se va închide” pentru 24 de ore în 2017

Internetul „se va închide” pentru 24 de ore în 2017

Internetul
În decembrie - o serie de experți în diferite industrii se întrec în profeții, însă una dintre acestea a atras atenția presei internaționale: tot internetul va fi închis timp de 24 de ore.

Previziunea a fost făcută de un specialist al companie americane de soluții de securitate LogRhytm – potrivit lui James Carder, șeful de securitate și vicepreședintele acestei companii, va exista o problemă care nu va ține doar de aspectele tehnice și care îi va împiedica pe oameni să își încarce selfie-urile pe Instagram, de pildă.

„În 2017, vom avea o lovitură mare la un moment dat, undeva. Dacă internetul se va prăbuși, piețele financiare vor cădea”, spune el.

Expertul de securitate a declarat jurnaliștilor de la Business Insider că au existat o serie de semne în acest sens pe parcursul anului 2016. „Am văzut atacuri de securitate care au oprit funcționalitatea Twitter și Spotify pentru câteva ore. Acestea erau doar teste”, a spus el.

Carter a prezis și că problema știrilor false se va înrăutăți, iar hackerii vor ținti instituții media importante precum CNN și Fox News.”Cred că hackerii se vor concentra pe două-trei instituții media importante în vederea promovării libertății de exprimare.”

Specialistul australian Simon Howe a prezis că atacurile tip ransomware pe dispozitivele mobile vor prevala în anul care urmează, în scopul furtului de bani de la utilizatorii acestora.

Citește în continuare pe bm.

Autor