Lenovo vrea să preia producători de computere personale și smartphone-uri

Publicat: 15 08. 2013, 12:17
Actualizat: 11 01. 2020, 13:07

Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri la nivel mondial, este interesat să se extindă pe piața smartphone-urilor și a computerelor personale prin achiziții, după creșterea puternică a profitului în trimestrul al doilea datorită majorării cotei de piață la majoritatea produselor.

Astfel, profitul Lenovo a urcat cu 23% în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 141,4 milioane de dolari la 173,9 milioane de dolari, compania câștigând cotă de piață atât în zona PC-urilor, cât și pe smartphone-uri și tablete, transmite Bloomberg.

„Vedem cu siguranță oportunități și în zona PC, și în cea a telefoanelor. Industria traversează o perioadă de consolidare, deci ar trebui să profităm de această oportunitate dacă vom găsi o țintă bună pentru preluare”, a declarat directorul general al Lenovo, Yang Yuanqing.

El a refuzat să precizeze ce companii ar fi în atenția Lenovo.

Surse apropiate companiei au declarat în luna mai că grupul chinez ar fi discutat preluarea diviziei de servere a IBM, însă negocierile au eșuat deoarece cele două părți nu s-au înțeles la preț.

Producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry a anunțat că ia în calcul mai multe opțiuni strategice pentru viitorul companiei, inclusiv eventuale oferte de preluare.

Yang a refuzat să comenteze dacă grupul Lenovo este interesat de active IBM sau BlackBerry.

În timp ce piața PC-urilor traversează o perioadă dificilă, cu scăderi abrupte ale vânzărilor de la un an la altul, Lenovo a investit masiv în dezvoltarea de smartphone-uri și tablete, atacând clientela Apple și Samsung Electronics. Vânzările de smartphone-uri ale Lenovo au crescut de peste două ori în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut, la 11,4 milioane unități.

Veniturile companiei au urcat cu 9,7% în perioada analizată, 8,8 miliarde de dolari.