Prima pagină » IT&C » Livrările de tablete le vor depăși pe cele de PC-uri până la sfârșitul anului

Livrările de tablete le vor depăși pe cele de PC-uri până la sfârșitul anului

Până la sfârștiul acestui an, livrările de tablete le vor depăși pe cele de computere personale, potrivit analistului Sameer Singh, de la firma de consultanță Finvista Advisors.

Până la sfârștiul acestui an, livrările de tablete le vor depăși pe cele de computere personale, potrivit analistului Sameer Singh, de la firma de consultanță Finvista Advisors.

El estimează că, în ultimul trimestru din 2013, vor fi livrate între 70 și 75 milioane de PC-uri și circa 80 milioane de tablete. În acest an, piața de computere personale a intrat într-un declin accelerat. În perioada ianuarie – martie 2013, livrările au scăzut cu 14% comparativ cu primul trimestru din 2012, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC. A fost cel mai abrupt declin trimestrial din ultimii 10 ani. 

Potrivit lui Singh, momentul în care tabletele vor depăși computerele personale se va petrece în cel de-al treilea trimestru, când vor fi livrate circa 65 milioane de computere personale și 75 milioane de tablete.

Vânzările de tablete vor ajunge la 60 miliarde de dolari în acest an la nivel global, în creștere cu 28% comparativ cu 2012, potrivit firmei de cercetare a pieței ABI Research.

Potrivit estimărilor firmei Rosal Import-Export (E-Boda), în acest an se vor vinde în România între 400.000-450.000 de tablete, o creștere de peste 100% față de 2012, când au fost livrate circa 200.000 de unități.  
 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele