VirnetX a acuzat în 2010 Apple că FaceTime și o funcție legată de rețele private virtuale (virtual private networks -VPN) încalcă patentele companiei.
Un reprezentant al Apple a declarat că producătorul iPhone intenționează să facă apel la decizia justiției.
Acțiunile VirnetX au crescut cu 30% în timpul ședinței de tranzacționare, iar ulterior, în operațiuni cu instrumente derivate, titlurile au avansat cu 89%.
VirnetX este o companie care obține cea mai mare parte a veniturilor din licențierea patentelor pe care le are în portofoliu.
În mai 2010, VirnetX a obținut despăgubiri de 200 de milioane de dolari într-o dispută cu Microsoft, legată de tehnologia VPN.