Prima pagină » IT&C » Mark Zuckerberg a ajuns la închisoare. „Sistemul nu funcționează”

Mark Zuckerberg a ajuns la închisoare. „Sistemul nu funcționează”

Directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, a vizitat marți închisoarea San Quentin din California. Antreprenorul a luat această decizie după ce a citit cartea „The New Jim Crow", scrisă de autoarea Michelle Alexander.

„The New Jim Crow”, cartea lui Michelle Alexander, un profesor de Drept și avocat pentru drepturile civile, analizează ideea potrivit căreia „războiul contra drogurilor” a dus la încarcerarea pe nedrept a unui număr mare de bărbați de culoarea și din America Latină. Totodată, după ieșirea din închisoare, aceștia sunt tratați ca niște „paria”, susține autoarea.

Zuckerberg a citit cartea respectivă la începutul anului și acum a decis să viziteze închisoarea notorie din California, pentru a vedea condițiile în care trăiesc deținuții și a discuta cu aceștia și gardienii.

Spre deosebire de alte închisori din SUA, San Quentin derulează programe de instruire a deținuților și are una din cele mai promițătoare statistici în privința celor care nu mai recidivează după eliberare.

„Transformarea sistemului justiției penale într-unul mai drept reprezintă o provocare uriașă pentru țara noastră. O să mă documentez tot mai mult despre acest subiect, dar unele lucruri sunt clare. Nu ne putem folosi de încarcerarea indivizilor pentru a avea o societate justă și actualul sistem nu funcționează”, a scris Zuckerberg pe Facebook, potrivit Business Insider

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele