Prima pagină » IT&C » Mărul discordiei: UE ar putea obliga Apple să plătească o sumă uriașă

Mărul discordiei: UE ar putea obliga Apple să plătească o sumă uriașă

Mărul discordiei: UE ar putea obliga Apple să plătească o sumă uriașă
Detalii în articol

Ancheta a fost lansată în iunie 2014 pentru a se vedea dacă înțelegerea dintre Apple și Irlanda încalcă sau nu legislația europeană, scrie Go4it.

CE crede că gigantul american a obținut beneficii fiscale speciale pentru a-și stabili sediul în Irlanda. Atât Apple, cât și Departamentul de Finanțe din Irlanda au negat existența unei asemenea înțelegeri.

Apple are de partea sa Departamentul Trezoreriei din SUA, care a avertizat că aplicarea unei amenzi ar transforma Bruxelles-ul într-o „autoritate fiscală supra-națională”, care rescrie codurile fiscale din statele membre.

Totuși, Apple are motive serioase să se teamă de o decizie nefavorabilă, deoarece există precedente. Înțelegeri similare făcute de alte companii în Belgia, Luxemburg și Olanda, în care erau implicate Starbucks și Fiat, au fost deja declarate ilegale de către autoritățile europene. Mai mult, Apple a plătit taxe suplimentare în valoare de 318 milioane de euro în Italia fără a protesta, atunci când autoritățile fiscale din această țară au acuzat compania de evaziune.

Apple deține în acest moment, în subsidiarele din afara SUA, numerar în valoare de aproape 215 miliarde de dolari. În cazul în care compania ar dori să mute acești bani în Statele Unite, mai mult de 80 de miliarde ar merge automat la IRS, fiscul american.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele