McLaren vrea să înlocuiască ștergătoarele de parbriz cu câmpuri de forță
Cine s-a uitat la „Star Trek” are o idee ce sunt câmpurile de forță. Invizibile și fără masă, aceste bariere de energie sau particule nu permit trecerea materiei prin ele. Această tehnologie pare să fie ceva care ține de viitorul nu foarte apropiat, însă nu suntem atât de departe pe cât se pare de ea. Constructorul auto McLaren vrea să înlocuiască ștergătoarele de parbriz cu câmpuri de forță, scrie Jalopnik.
Universul „Star Trek”. Celulă în care în locul gratiilor și ușilor este un câmp de forță
Ideea i-a venit designerului Frank Stephenson de la McLaren. Potrivit lui, pe bolizii construiți de companie vor fi instalate astfel de tehnologii. Câmpurile de forță vor fi produse cu ajutorul unor unde sonore, transmise de-a lungul parbrizului. Astfel, de geam nu se va mai atinge nimic, de la ploaie, zăpadă și până la enervantele muște de pe autostradă.
Cercetătorii lucrează intens la dezvoltarea de câmpuri de forță. Principalul lor scop ar fi protejarea de radiații a vehiculelor spațiale. Chiar planeta noastră este protejată de o formă de câmp de forță – câmpul magnetic al Terrei.