Microsoft va instala automat actualizarea SP1 pentru toți utilizatorii de Windows 7
Microsoft a anunțat că actualizarea Service Pack 1 pentru sistemul de operare Windows 7 va ajunge automat în calculatoarele tuturor utilizatorilor (consumer) platformei care au serviciul Automatic Update pornit.
„Actualizarea la Windows 7 SP1 face parte din efortul nostru, care constă în suport permanent și setări de securitate îmbunătățite”, a transmis compania.
Pachetul Windows 7 SP1 a fost lansat în februarie 2011. Actualizarea rezolvă o serie de probleme și îi oferă sistemului de operare o stabilitate mai ridicată și performanțe mai bune.
Pentru a putea instala pachetul, utilizatorii de Windows 7 64-bit au nevoie de 1050 MB de spațiu liber pe hard disk, iar cei de Windows 7 32-bit de 750 MB.
Microsoft a anunțat că Windows 7 nu va primi și un al doilea service pack. Compania va oferi, în schimb, actualizări software lunare.
Windows 7 este cel mai popular sistem de operare din lume, cu o cotă de piață globală, pe segmentul desktop, de 44,55%, potrivit serviciului de monitorizare web Net Applications.