Prima pagină » IT&C » MiiPC – computerul de 89 dolari cu Android

MiiPC – computerul de 89 dolari cu Android

Firma ZeroDesktop lucrează la un computer destinat copiilor, care va costa doar 89 de dolari.

Firma americană ZeroDesktop lucrează la un computer destinat copiilor, care va costa doar 89 de dolari. PC-ul va rula sistemul de operare Android, versiunea 4.2.2 Jelly Bean, și va include componente folosite la construcția tabletelor.

Carcasa MiiPC este un cub cu latura de 10 centimetri. Computerul dispune de un procesor dual-core de 1,2 GHz, 1 GB memorie RAM și capacitate de stocare internă de 4 GB (poate fi extinsă printr-un card de memorie microSD).

ZeroDesktop va oferi și o aplicație, disponibilă în versiuni pentru Android și iOS, care le va arăta părinților activitatea copiilor de pe computer.

Firma a demarat pe Kickstarter o campanie de strângere de fonduri pentru proiect și spera să strângă 50.000 de dolari, necesari pentru demararea proiectului, până la mijlocul lunii iulie. În doar o zi, au depășit suma. 

Android este un sistem de operare mobil, gândit de Google pentru smartphone-uri și tablete. Asta nu împiedică însă producătorii de electronice să îl folosească pe computere desktop. La începutul acestui an, firma chineză FocusWill Information Technology a lansat desktop-ul CoolShip, care rulează tot Android.

CoolShip dispune de un procesor dual-core de 1,5 GHz, 1 GB memorie RAM și capacitate de stocare internă de 4 GB (există și optiunea pentru 8 GB) care poate fi extinsă prin intermediul slotului pentru card de memorie SD. 

Foto: computerul CoolShip

CoolShip cantarește 1,2 kilograme și are dimensiunile 395 x 215 x 34/17 mm.

FocusWill vrea să vândă computerul pe piața internațională, nu doar în China. Versiunea cu capacitate de stocare de 4 GB costă 90 de dolari. Pentru 120 dolari, clienții primesc versiunea cu capacitate de stocare de 8 GB, un maus USB și un card SD de 16 GB.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele