Nokia a vândut un număr record de Lumia în trimestrul trei, iar pierderile au scăzut peste așteptări

Publicat: 29 10. 2013, 15:02
Actualizat: 28 09. 2018, 23:19

Nokia a vândut în trimestrul al treilea un număr record de smartphone-uri Lumia, iar pierderile au scăzut peste așteptările analiștilor, la 91 milioane de euro, de la 959 milioane de euro în urmă cu un an, relatează MarketWatch.

Analiștii intervievați de Dow Jones anticipau pierderi de 217 milioane de euro.

Grupul finlandez a anunțat luna trecută că vinde divizia de telefoane mobile către Microsoft, pentru 7,2 miliarde de dolari. După finalizarea tranzacției, Nokia se va concentra pe divizia producătoare de echipamente pentru telefonie mobilă.

Nokia a livrat în trimestrul al treilea 8,8 milioane de smartphone-uri dotate cu sistemul de operare Windows, în creștere de la 7,4 milioane de aparate în trimestrul al doilea și 2,9 milioane în urmă cu un an. Vânzările au fost alimentate de o serie de modele noi, între care Lumia 1020, care este prevăzut cu una dintre cele mai avansate camere foto existente la nivelul industriei de profil.

Vânzările nete ale grupului au scăzut cu 22% de la 7,24 miliarde de euro în intervalul similar al anului trecut, la 5,662 miliarde de euro, cel mai redus nivel trimestrial după 1999. Analiștii anticipau vânzări de 5,85 de miliarde de euro.

Veniturile diviziei de telefoane au scăzut cu 19%, la 2,9 miliarde de euro, iar pierderile operaționale s-au redus la 47 de milioane de euro.

Vânzările divizie de echipamente de rețele mobile au coborât cu 26%, la 2,59 miliarde de euro, fiind sub estimările analiștilor. Divizia a obținut un profit operațional de 218 milioane de euro, reprezentând 8,4% din vânzări.

Acțiunile Nokia sunt în creștere cu 4,3% la bursa din Helsinki, în urma publicării rezultatelor financiare. Acțiunile Nokia au urcat cu 71% în acest an, avansul fiind susținut de anunțul tranzacției cu Microsoft, de la începutul lunii septembrie.