O aplicație care va fi instalată pe telefoanele voluntarilor SMURD le va permite acestora să intervină rapid în orice situație de urgență
Fondatorul Fundației pentru SMURD, Raed Arafat, a declarat că o nouă aplicație pentru reducerea timpului de intervenție în situații de urgență, prin implicarea voluntarilor, va fi testată în București, Cluj, Sibiu și Târgu Mureș. Arafat a precizat că în proiect vor fi implicați, pentru început 200 de voluntari, care au deja experiență de lucru pe mașinile SMURD și care vor putea să răspundă unei situații de urgență până sosește ambulanța, dacă incidentul semnalat este în apropierea lor.
„În acest fel, va crește numărul persoanelor care pot acorda suport. Acest sistem poate fi folosit și pentru alte situații de urgență, nu doar medicale. Poate însemna ajutor pentru orice situație de urgență și să raporteze ce se întâmplă. Vor fi implicați 200 de voluntari care lucrează deja pe mașini SMURD, din București, Cluj, Sibiu și Târgu Mureș. Aplicația «Help SMURD» se instalează pe telefoanele voluntarilor și ei pot primi și indicații de la medicul care se află în dispecerat. Dacă vom avea și defibrilatoare, înseamnă că dăm o șansa în plus celui care este în stop cardiac în stradă”, a spus Raed Arafat, joi, la conferința „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, organizată de agenția Mediafax, în parteneriat cu Fundația Vodafone România.
Raed Arafat a precizat că voluntarul poate anunța când pleacă și când ajunge la locul accidentului.
„În scurt timp, va putea trimite poza și chiar un scurt video de la fața locului, care va ajuta la recalibrarea intervenției. Dacă, spre exemplu, dispeceratul a trimis două mașini și vede că, de fapt, situația este mai gravă, poate trimite din timp echipamentele necesare, sau, în caz contrar, dacă a trimis prea multe ambulanțe, poate să le retragă, dacă se constată că nu e cazul. Sistemul va fi de extremă utilitate pentru noi. Acest simplu proiect, care este complex în spatele lui, va aduce cu siguranță o îmbunătățire. Odată testat în cele patru oraș, poate fi răspândit tot mai mult”, a mai spus Raed Arafat.
El a adăugat că, împreună cu Fundația Vodafone România, mai lucrează la două proiecte importante, care vor fi anunțate în cursul acestui an.
Ravinder Takkar, CEO Vodafone România, a declarat, la „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, că Fundația Vodafone România, prin programul „Mobile for Good”, a susținut proiecte din toate palierele sociale, dar a lucrat în special pe partea de sănătate.
„Știm că este un domeniu important în România. A fost o muncă foarte importantă și sunt foarte mândru de munca pe care fundația o face. (…) Conectivitatea schimbă vieți indiferent de situație. «Mobile for Good» înseamnă să folosești tehnologia și să faci un bine pentru societate. Avem trei ani de când am început și folosim tehnologia de bază pentru a schimba viața persoanelor. Am ajuns la 11 proiecte și am investit 1,7 milioane de euro în ultimii trei ani, pentru a schimba viața a 16.000 de persoane. Literalmente, ajuți oamenii să se descurce mai bine, să facă o schimbare în viața lor”, a spus Ravinder Takkar, precizând că programul a început în 2011 și este implementat în 28 de țări.
CEO Vodafone România a adăugat că, în acest moment, nu există un plan de stopare a programului în România și a făcut apel pentru transmiterea unor idei noi, care ar putea fi dezvoltate și aplicate în cadrul „Mobile for Good”.
Directorul Legal and External Affairs Vodafone România, Florina Tănase, a spus că, la trei ani de la lansarea programului „Mobile For Good” în România, există deja 11 proiecte, dintre care cinci cu acoperire națională și șase regionale, în Brașov, Cluj, Hunedoara, Covasna, Harghita, Alba, Mureș, Satu Mare, Iași, Sibiu și București.
„Am ales să dezvoltăm proiecte în toate colțurile țării, avem cel puțin un proiect Mobile for Good în fiecare județ, iar cele mai multe proiecte Mobile for Good se desfășoară în Iași – zece proiecte, Mureș – zece proiecte, Cluj – șapte proiecte și Timiș – șapte proiecte. Și nu ne oprim aici, în fiecare an lansăm runde de finanțare specifice și căutăm proiecte care folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor. Anul acesta, în ianuarie, am finalizat runda de finanțare în urma căreia au fost alese pentru finanțare opt noi proiecte. În total, investiția în toate proiectele Mobile For Good, 11 implementate până acum și cele opt care urmează să fie lansate anul acesta, este de peste 2,2 milioane de euro”, a explicat Florina Tănase.
Noi proiecte pentru sănătatea și îmbunătățirea calității vieții oamenilor sunt prezentate la cea de-a doua ediție a conferinței „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, organizată de agenția de presă Mediafax, în parteneriat cu Fundația Vodafone România. La eveniment sunt prezenți reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, ai instituțiilor publice și private, medici, directori de spitale, reprezentanți ai organizațiilor de pacienți, reprezentanți ai companiilor din România.
Fundația Vodafone România a finanțat, în cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale, având ca beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit 20 milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere. Fundația Vodafone România este o organizație non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998.