Prima pagină » IT&C » Orange a lansat oficial serviciul Orange TV. Ce programe sunt incluse și cât costă abonamentele. VIDEO

Orange a lansat oficial serviciul Orange TV. Ce programe sunt incluse și cât costă abonamentele. VIDEO

Orange a intrat oficial pe piața furnizorilor de servicii TV, după lansarea platformei Orange TV.

Orange a intrat oficial pe piața furnizorilor de servicii TV DTH (prin satelit), după lansarea platformei Orange TV. Prin intermediul acesteia sunt disponibile 100 de canale, dintre care 40 HD.

Orange TV este disponibil pe televizor și computer, urmând să fie lansat pe smartphone-uri și tablete în septembrie, anul curent. 

„”Românii se uită foarte mult la televizor. Statisticile arată că aceștia consumă de două ori mai mult conținut TV decât celelalte națiuni, așadar este un mare apetit pentru televiziune în România. De asemenea, un alt lucru care ne-a împins să lansăm acest serviciu a fost acela că oamenii își doresc din ce în ce mai multe canalele care să transmită High Definition. (…) Oferim cel mai mare număr de programe HD din România și 26 de posturi TV în premieră”, a declarat Jean-Francois Fallacher, directorul executiv al Orange România.

Pe piața de televiziune prin satelit din România activau până acum trei companii: RCS&RDS – Digi, Romtelecom – Dolce și UPC – Focus Sat.

Orange oferă trei abonamente, pe 12 sau 24 de luni. Cel mai ieftin pachet, Local HD, costă 5 euro/lună pentru o perioadă contractuală de doi ani și oferă acces la 36 de canale naționale (6 sunt HD). 

Pachetul World HD include 65 de canale (19 HD) și costă 8 euro (24 de luni).

Universe HD, cu 95 de canale (37 HD), costă 12 euro (24 de luni). Opțiunea suplimentară Super Nights HD, care oferă acces la cinci canale HD pentru adulți, costă 5 euro.

Serviciul Orange TV prin satelit permite restricționarea accesului copiilor la oricare dintre canale și configurarea a până la cinci liste personalizate de canale favorite.

Ce canale includ cele trei abonamente

Taxa de instalare a Orange TV este de 20 de euro. La aceasta se adaugă și o taxă de activare, tot de 20 de euro.

Abonații Orange beneficiază de o reducere de 20% (pentru abonații cu un singur SIM) sau 30% (pentru cei care dețin două SIM-uri) și de instalare și activare gratuite. Pentru aceștia, prețul unui pachet variază între 3,5 și 9,6 euro, cu TVA inclus.

Odată cu lansarea Orange TV, operatorul telecom a lansat și o promoție în parteneriat cu Samsung. Cei care devin clienți ai Orange TV până pe 15 iulie, primesc un voucher în valoare de 200 de lei pe care îl pot folosi în magazinele Media Galaxy și Altex la achiziționarea unui televizor Samsung.

Receiverul HD este construit de Samsung și a fost personalizat special pentru Orange

Antena are o formă dreptunghiulară

Demo Orange TV

La jumătatea anului trecut existau 5,92 de milioane de abonați la serviciile TV, din care 3,67 milioane de abonați la serviciile TV prin cablu, 2,21 milioane de abonați la serviciile DTH (satelit) și 35.000 de abonați la serviciile IPTV, potrivit datelor ANCOM.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele