Persoanele tatuate nu vor putea purta Apple Watch. Soluția companiei pentru acești utilizatori
La începutul acestei săptămâni, au apărut numeroase informații potrivit cărora Apple Watch ar funcționa defectuos, atunci când este purtat de utilizatorii cu tatuaje.
Potrivit unor specialiști, senzorii amplasați pe spatele ceasului inteligent nu funcționează corespunzător din cauza straturilor de cerneală din pielea amatorilor de tatuaje.
Apple a recunoscut că acest lucru reprezintă o problemă și a lansat o nouă pagină web de asistență tehnică pentru cei care își cumpără un Apple Watch, în care face unele precizări: „Schimbările temporare sau permanente ale pielii, precum tatuajele, pot afecta buna funcționare a senzorului care monitorizează bătăile inimii. Cerneala unor tatuaje poate bloca lumina senzorului, care nu mai poate citi corespunzător informațiile biometrice”.
Pentru a evita această problemă, Apple le propune utilizatorilor să conecteze ceasul inteligent Apple Watch la aparatele externe moderne de monitorizare a ritmului cardiac, dotate cu Bluetooth, scrie trustedreviews.com.