Pirateria digitală în Coreea de Nord. Ce fură comuniștii de pe Internet

Publicat: 15 04. 2013, 20:19
Actualizat: 11 01. 2020, 19:52

În Coreea de Nord, conexiunea la Internet este rară, însă asta nu înseamnă că statul comunist nu cunoaște pirateria online și software. Siteul TorrentFreak a urmărit activitatea utilizatorilor și a publicat o listă cu ce descarcă, ilegal, nord-coreenii.

Unul dintre softurile piratate este cel de supraveghere a angajaților Net Monitor for Employees Professional. Într-o țară în care cenzura și monitorizarea se practică la toate nivelurile, interesul pentru acest program nu surprinde. Un alt soft descărcat este sistemul de operare Mac OS X Mountain Lion, dezvoltat de Apple. 

 
 
Nord-coreenii cu acces la internet nu se sfiesc să descarce nici filme pentru adulți. „Starletele” americane și cele japoneze sunt la mare căutare. 
 
 
Deși regimul comunist spune că SUA sunt dușmanul poporului, internauții din Coreea de Nord apreciază serialele și filmele americane, precum „How I met your mother”, „The Following” sau „The Life of Pi”.