Prima pagină » IT&C » Primele informații apărute despre noul Samsung Galaxy S5

Primele informații apărute despre noul Samsung Galaxy S5

Primele informații apărute despre noul Samsung Galaxy S5
Noul Samsung Galaxy S5, care va fi lansat săptămâna viitoare la Mobile World Congress din Barcelona, va avea un ecran de 5,2 inci.

Noul telefon, cu baterie și cameră îmbunătățită, va fi lansat aproximativ în același timp cu o nouă versiune a smartwatch-ului Galaxy Gear, a spus sursa.

Prețul noului smartphone ar putea fi mai mic decât al modelelor precedente din seria S, a spus o altă sursă. Vânzările Galaxy S4, lansat anul trecut, sunt sub așteptările analiștilor.

Samsung a adăugat noi funcții ultimei versiuni a celui mai popular produs al său, care s-ar putea numi S5, în încercarea de a compensa scăderea cererii pentru smatphone-urile premium, concurența modelelor Apple și a producătorilor chinezi, care vând astfel de produse și cu 100 de dolari.

„Trebuie să găsească o cale prin care să convingă utilizatorii să aleagă brandul Samsung, între diferite tipuri de telefoane, pentru a concura mai bine Apple”, a declarat Roberta Cozza, analist la Gartner.

Un purtător de cuvânt al Samsung a refuzat să comenteze în legătură cu specificațiile tehnice ale noului Galaxy.

Samsung a studiat pentru prima oară posibilitatea de utilizare a tehnologiei de scanare a irisului la noul telefon, a declarat în ianuarie Lee Young Hee, vicepreședinte executiv al diviziei mobile a Samsung.

Vânzările Galaxy S4 au încetinit după lansarea în septembrie a iPhone 5s de către Apple, care include un senzon de identificare a amprentei digitale.

Samsung se va concentra pe promovarea elementelor îmbunătățite de securitate, a camerei foto și a integrării cu dispozitive precum Galaxy Gear, a spus una din surse.

Samsung nu a comunicat încă prețul noului Galaxy operatorilor de telefonie, pe fondul discuțiilor că produsul ar trebui să fie mai ieftin decât modelele S precedente.

Livrările de telefoane mobile ale Samsung au scăzut în trimestrul patru al anului 2013 la 112 milioane unități, de la 113,6 milioane unități în urmă cu un an. Cota de piață s-a redus la 22,9% de la 23,5% în 2012.

Samsung a vândut 63,5 milioane de telefoane S4, care au ecrane de 5 inci și camere de 13 megapixeli, de la lansarea acestora pe piață în aprilie 2013, potrivit estimărilor analiștilor. În cazul Galaxy S3, vânzările au atins 65,6 milioane unități. Samsung nu publică date referitoare la vânzările unui anumit produs.

Apple a comercializat 51 de milioane de iPhone-uri în trimestrul încheiat în decembrie, după lansarea de noi versiuni în luna septembrie.