Primul smartphone Huawei cu cameră frontală retractabilă este disponibil în România
Telefonul are un preț recomandat de 1.400 de lei și atrage atenția prin faptul că are un display care acoperă aproape toată partea frontală.
Pe scurt, Huawei P Smart Z rulează interfața EMUI 9 (bazată pe Android 9.0), are ecran LCD cu diagonala de 6,59 inchi (rezoluție FHD+), chipset Kirin 710F, 4 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 64 GB (plus slot pentru card micro-SD) și baterie cu capacitate de 4.000 mAh.
Cameră „periscop”
Camera secundară, ascunsă în corpul telefonului, are senzor de 16 MP și este asistată de algoritmi de inteligență artificială pentru recunoașterea automată a scenariului din cadru.
Aceasta este activată și se ridică automat deasupra ecranului doar în momentul în care este accesată funcția de selfie. Potrivit producătorului, este nevoie de doar o secundă pentru ridicarea sau coborârea camerei. Huawei susține că mecanismul poate rezista la 100.000 de folosiri.
Telefonul este prevăzut cu o funcție inteligentă de protecție la scăparea pe jos care detectează automat momentul când telefonul este în cădere liberă și retrage obiectivul.
Camera principală este duală (16 MP + 2 MP) și recunoaște, de asemenea, scenariile, optimizând automat setările pentru fiecare în parte.