Să lansezi produse ieftine, care nu se ridică la așteptările Apple și doar pentru a captura cotă de piață este o greșeală, a declarat Greg Joswiak, vicepreședinte al companiei, la conferința Code/Mobile.
El a spus că Apple a făcut o dată această greșeală, în anii ’90, iar lucrurile nu au mers bine. Pentru cine nu știe, compania a fost la un pas de faliment la sfârșitul secolului trecut.
„Faci acea greșeală o dată în viață, nu o faci de două ori”, a spus Joswiak. „Credem că, dacă facem cel mai bun produs și oferim cea mai bună experiență de utilizare, va exista întotdeauna o piață sănătoasă pentru așa ceva”, a continuat reprezentantul Apple.
Compania a testat recent piața cu un produs mai ieftin, smartphone-ul iPhone 5C cu carcasă realizată din plastic, însă, potrivit analiștilor, acesta nu a fost un succes.