Românii și tehnologia de ultimă generație. Câți vor să-și cumpere un telefon mobil sau un televizor în următoarele trei luni
Potrivit studiului Samsung, 40% dintre români vor să-și cumpere un telefon mobil în următoarele trei luni. Totodată, în comparație cu ceilalți europeni, de două ori mai mulți consumatori din România doresc să-și cumpere un televizor nou sau accesorii de gătit în următorul trimestru.
În România, 15% dintre utilizatori intenționează să-și cumpere o tabletă în următoarele trei luni, față de media europeană de 11%.
Pe de altă parte, 50% dintre cei care vor să achiziționeze un telefon nou își doresc o performanță mai bună, la fel și în cazul laptopurilor. Un sfert (28%) înlocuiesc un dispozitiv mobil sau laptop stricat (22%).
Încrederea românilor în finanțele personale este comparabilă cu cea a nordicilor când vine vorba de consum, dar în ceea ce privește planurile de investiție în noi dispozitive tehnologice, cei din Țările Nordice sunt aproape la jumătate față de români.
Majoritatea covârșitoare a gospodăriilor din România (97%) are cel puțin un telefon mobil, PC sau laptop, televizor și aparat electrocasnic. În prezent, penetrarea tabletelor a ajuns la 67%, puțin mai mare decât media europeană de 64%.
În ansamblu, studiul arată că locuința anului 2015 este acum îmbogățită de tehnologie și numărul de dispozitive deținute de un român este de 19, similar mediei europene. Nu numai că sunt mai multe dispozitive în gospodării, dar timpul total petrecut utilizându-le zi de zi este de 10 ore și 20 de minute, cu 2 ore și 20 de minute mai mult decât media europeană.