S-a aflat anul în care Apple vrea să lanseze prima sa mașină electrică
Inițiativa are numele de „Proiectul Titan” în interiorul companiei, transmite WSJ. La mașina electrică Apple lucrează în acest moment 600 de angajați ai companiei, dar numărul echipei se va tripla.
Deși s-a scris că prima mașină a producătorului iPhone va fi una autonomă, WSJ scrie că nu este vorba de un automobil „sută la sută” fără șofer. Mașina va dispune, totuși, de tehnologie prin intermediul căreia se va putea conduce și singură.
Unii analiști cred că 2019 este o dată optimistă pentru lansarea „Apple Car”, deoarece un astfel de proiect început de la zero este foarte dificil.
Recent, Apple a angajat nume cunoscute din industria auto, printre care Doug Betts de la Fiat Chrysler și Paul Furgale, cercetător în domeniul vehiculelor autonome.