Samsung a dat lovitura cu Galaxy 8. Niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat așa ceva
Producătorul coreean Samsung a făcut public că, așa cum se aștepta înainte de lansare, precomenzile pentru Galaxy S8 au fost cele mai mari din întreaga istorie a companiei.Fără să ofere cifre concrete, cei de la Samsung au spus că, în comparație cu precomenzile de anul trecut pentru binomul Galaxy S7 – S7 Edge, cele de anul acesta au fost mai mari cu 30%, stabilind un nou record pentru companie.
Precomenzile în sine reprezintă doar o fracție din vânzările unui produs. Importanța lor este mai mult de ordin statistic, fiind un bun indicator cu privire la succesul vânzărilor de care un smartphone se va putea bucura.
Având certitudinea că Galaxy S8 va fi bine primit de utilizatori și cumpărat în cantități mari, Samsung mai trebuie doar să-l producă în cantități suficiente pentru a face față cererii. Până acum, nu sunt indicii că Samsung ar fi subestimat cererea.
De asemenea, este important pentru succesul noului flagship să nu apară probleme tehnice care să-i afecteze imaginea. Până acum singura problemă ivită pare să fie cea care implică o tentă roșiatică a ecranului.
Pentru rezolvarea acestei probleme, Samsung a anunțat că va lansa un update software, care va da utilizatorilor un control mai mare asupra configurării ecranului.
Recordul de precomenzi pentru Galaxy S8 mai arată un lucru: faptul că efectul negativ asupra imaginii Samsung avut de modelul Note 7 nu a afectat interesul utilizatorilor pentru produsele companiei.