Samsung a lansat Ediția 2014 a tabletei Galaxy Note 10.1
Samsung Electronics a lansat, cu ocazia salonului de electronice IFA 2013, Ediția 2014 a tabletei Galaxy Note 10.1.
Pe scurt, dispozitivul are un ecran cu diagonala de 10 inci/25,4 cm, rezoluție 2.560 x 1.600 pixeli, procesor octa-core de 1,9 GHz (pentru gama 3G/ WiFi) și 2.3GHz Quad-core (varianta LTE), 3 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 16/32/64 GB (plus slot pentru card microSD), cameră principală de 8 MP (plus frontală de 2 MP) și rulează Android 4.3.
Galaxy Note 10.1 vine cu o nouă variantă a accesoriului S Pen, care crește viteza de reacție a tabletei și oferă eficiență mai bună.
Noua tabletă dispune de interfața Samsung KNOX. Aceasta permite rularea și stocarea de aplicații și informații sensibile din punct de vedere al securității, într-un mediu protejat, numit „container”. În interiorul containerului, datele sunt protejate împotriva atacurilor malware și phishing, precum și tentativelor de hacking pe dispozitive atunci când acestea sunt furate sau pierdute. De exemplu, clipuri sau imagini personale importante pot fi stocate în container fără să existe temerea unei scurgeri de date provocate de hacking.
Tableta va fi disponibilă în trei opțiuni de conectivitate: Wi-Fi Only, Wi-Fi și 3G, Wi-Fi și LTE. Dispozitivul a fost lansat în două variante de uloare: Jet Black și Classic White.
Galaxy Note 10.1 va fi disponibilă la nivel global începând din al treilea trimestru al anului 2013.