Shenzhen Zuoer Technology, ocupanta unui sediu modest în Shenzhen, din estul Chinei, ajută clienți din întreaga lume să creeze propriul brand de smartphone-uri, folosind un meniu de opțiuni asemănător cu cel pentru comandarea unei pizza, investiția necesară pentru a intra în afacerile cu telefoane pornind de la 1.000 de dolari. Experiența nu este necesară.
Zuoer se numără printre zecile de companii chineze puțin cunoscute care se folosesc de un catalog de componente standardizate pentru a construi smartphone-uri cu prețuri de la 20 de dolari.
Pentru o comandă minimă de 50 de telefoane, Zuoer asamblează propriile carcase de telefoane cu ecrane, subansamble și baterii fabricate de alți producători, ajutând clienți din întreaga lume să concureze Samsung pe piața globală a telefoanelor de 410 miliarde de dolari, în mai puțin de șase săptămâni.
„Apariția furnizorilor de telefoane ieftine erodează cota de piață a Samsung. Acești nou veniți sunt mici în comparație cu un gigant ca Samsung, dar impactul lor colectiv se simte în rezultatele companiei și ale altor producători majori”, a declarat John Butler, analist la Bloomberg Intelligence.
Pornind de la sistemul de operare Android al Google și adăugând componente standardizate bazate pe tehnologia dezvoltată de ARM Holdings, companii ca Zuoer, Shenzhen Oysin Digital Technology și Oteda Industrial pot asambla telefoane fără legiunile de ingineri de care au avut nevoie Nokia, Motorola Mobility și BlackBerry în urmă cu un deceniu.
Datorită tehnologiei ecranelor tactile popularizată de Apple prin intermediul iPhone, micii producători pot evita operațiunile costisitoare și complicate de proiectare și fabricare a tastaturilor.
Această simplificare și standardizare a deschis larg calea producției de telefoane, creând o multitudine de fabricanți chinezi care concurează Samsung, Nokia și Motorola. Între acești producători chinezi se numără și Xiaomi, care a devenit al treilea mare distribuitor mondial de smartphone-uri în mai puțin de cinci ani, și compania OnePlus, a cărei piață s-a extins la 35 de țări în primii doi ani.
„Este mai ieftin și mai rapid, întrucât lanțul de aprovizionare a devenit atât de matur și de standardizat”, declarat Mosetefa Zhang, director pentru vânzări internaționale la compania Oysin din Shenzhen.
Alte șase companii, cu sediile în aceeași clădire ca și Oysin, oferă produse atât de asemănătoare încât prețul a devenit principalul element de diferențiere a telefoanelor.