Prima pagină » IT&C » Șeful Toshiba a demisionat în urma unui scandal apărut după ce s-a aflat că gigantul japonez a supraestimat profitul operațional din perioada 2008-2014

Șeful Toshiba a demisionat în urma unui scandal apărut după ce s-a aflat că gigantul japonez a supraestimat profitul operațional din perioada 2008-2014

Toshiba a supraestimat profitul operațional în perioada 2008-2014 cu 151,8 miliarde yeni (1,22 miliarde dolari), prin țintele nerealiste impuse de conducere care au dus la falsificarea datelor, potrivit unui raport al unei comisii independente în urma căruia directorul general a demisionat.

Trei directori generali consecutivi au alimentat prin politicile lor falsuri contabile de peste 1 miliard de dolari, potrivit raportului unei comisii independente angajată de companie în care se arată că lipsa controlului și managementul centralizat nu au lăsat managerilor altă soluție decât să falsifice datele, relatează MarketWatch.

Comisia, condusă de un fost procuror din Japonia și care a beneficiat de sprijinul a zeci de juriști și contabili, a revizuit rapoartele financiare din perioada 2008-2014. Potrivit comisiei, Toshiba a supraevaluat profitul operațional cu 151,8 miliarde de yeni (1,22 miliarde dolari).

Controalele interne ale Toshiba au descoperit că profitul operațional trebuie redus cu alte 4,4 miliarde de yeni.

„A existat o cultură corporatistă la Toshiba în care a fost imposibil să acționezi împotriva intențiilor superiorilor. Toshiba ar fi trebuit să fie un model pentru alte companii. În schimb, au avut loc practici contabile incorecte, în care au fost implicate sume foarte mari de bani. Acest fapt este o surpriză și o trădare față de acționari”, se arată în raport.

Toshiba a prezentat scuze și a anunțat că va lua raportul în serios și va lucra pentru a recâștiga încrederea publică.

Potrivit raportului, trei directori generali, respectiv titularul funcției, Hisao Tanaka, și doi predecesori ai acestuia, Norio Sasaki (2009-2013) și Atsutoshi Nishida (2005-09), au presat managerii să atingă ținte ridicate de vânzări, în special după criza financiară din 2008.

Presa japoneză a relatat marți că Tanak a demisionat în urma scandalului.

Compania a anunțat că va reorganiza conducerea, iar 8 din 16 membri ai board-ului vor demisiona, între aceștia CEO-ul Tanaka și vicepreședintele Norio Sasaki. Actualul președinte, Masashi Muromachi, va fi director general interimar.