Smartphone-ul care are o singură cameră pentru poze și selfie-uri. Aceasta se rotește la 180 de grade
This browser does not support the video element.
Honor 7i are o singură cameră de 13 MP, care se rotește la 180 de grade, putând fi folosită și pentru selfie-uri. Idea reduce costul smartphone-ului și lasă mai mult loc pentru alte componente esențiale, precum bateria, care poate fi astfel de dimensiuni mai mari.
Smartphone-ul mai include o noutate. Senzorul pentru citirea amprentei este poziționat lateral, nu pe partea frontală sau pe spate.
Compania susține că mecanismul camerei rezistă la un regim de utilizare intensă. Camera poate fi întoarsă de până la 132 de ori într-o singură zi. Flash-ul este atașat tot la modulul care se întoarce la 180 de grade.
În rest, smartphone-ul dispune de caracteristici care îl încadrează în categoria mid-range: ecran Full HD (1.080p) de 5,2 inci, procesor octa-core Snapdragon 616, 2 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 16 GB și baterie de 3.100 mAh.
Honor 7i costă echivalentul a 250 de dolari și este disponibil deocamdată doar în China.