Studiu: Dispozitivele mobile îi pot face pe utilizatori mai sănătoși
Cei ce sunt deja mulțumiți cu starea lor de sănătate sunt primii dispuși să încerce noi abordări de sănătate și nu obișnuiții early adopters de tehnologie sau persoane cu probleme de sănătate. Acest grup are cerințe foarte stricte legate de cloud, confidențialitate, design și funcționalitate, cerințe pe care doresc să le vadă îndeplinite simultan. Pur și simplu nu este suficient să răspunzi doar uneia sau două dintre aceste cerințe”, a declarat Michael Bjorn, Head of Research în cadrul Ericsson ConsumerLab.
În ziua de astăzi, este deja un trend popular ca oamenii să se verifice și să fie mai atenți cu ei înșiși, iar cifrele arată că peste două treimi din cei care au dispozitive mobile își monitorizează comportamentul. Oamenii sunt, de asemenea, convinși că serviciile din cloud le pot da posibilitatea să trăiască mai mult și mai bine – indiferent că tehnologia va fi „la purtător” sau nu. Raportul ConsumerLab indică și că respondenții se așteaptă să trăiască o perioadă mai lungă de timp, indiferent de dispozitivele și serviciile folosite, starea de bine individuală fiind,deci, o preocupare a societății ca întreg.
„Consumatorii din orașe, cei care se lovesc de probleme mai mari de mediu, sunt cei mai interesați de îmbinarea conceptului de sănătate și societate, cum ar fi o brățară care să măsoare nivelul de poluarea din aer sau un dispozitiv purtabil care să ajute la deplasarea prin oraș într-un mod mai prietenos cu mediul. Ei sunt deschiși către soluții care ar putea să conducă la o schimbare mai rapidă a societății și cred că interesul pentru starea de bine personală poate să fie catalizatorul unei schimbări la nivelul întregii societăți”, a adăugat Bjorn.
Respondenții au considerat că trei din cele șapte concepte de sănătate în societate analizate în studiu sunt responsabilitatea furnizorilor de servicii medicale, în timp ce autoritățile orășenești sunt văzute ca fiind responsabile pentru alte două concepte. Cu toate acestea, respondenții au declarat că atât companiile de tehnologie, cât și organizațiile de protecție a mediului trebuie să susțină împreună ultimele două concepte.
„Având în vedere faptul că oamenii se așteaptă ca furnizori de servicii să fie atât de diferiți între ei, ecosistemul care îi va cuprinde pe aceștia va fi, fără îndoială, foarte complex. Spre exemplu, oamenii consideră informațiile medicale ca fiind foarte sensibile, iar cei care adoptă primii servicii de îmbunătățire a stării lor fizice îi asociază chiar mai multă valoare”, a conchis Bjorn.