Surse: Facebook dorește să investească într-una din cele mai mari companii de smartphone-uri
Potrivit surselor citate de Reuters, Zuckerberg s-ar fi deplasat în octombrie 2014 la Beijing, unde ar fi discutat cu șefii celui de-al treilea producător global de smartphone-uri, Xiaomi.
O eventuală investiție a Facebook-ului în Xiaomi ar determina popularizarea globală a brandului de telefoane mobile, supranumit „Apple-ul din China”, în condițiile în care rețeaua socială are 1,3 miliarde utilizatori.
Lin Bin, președintele și cofondatorul Xiaomi, a postat pe Weibo un mesaj în care spune că producătorul chinez se află în relații bune cu Facebook și nu a respins niciodată o investiție din partea vreunei companii americane.
Lin a folosit o exprimare vagă în privința acestor negocieri: „Informațiile sunt eronate. Xiaomi are o relație bună cu partenerii săi, inclusiv cu Facebook. Lei Jun (vicepreședintele de operațiuni internaționale al Xiaomi), Hugo Barra, eu și Zuckerberg, precum și alți oficiali ai Facebook, suntem în relații foarte bune. Nu am respins niciodată o investiție și nici nu ne-am temut de Google”.
Luna trecută, Xiaomi a anunțat obținerea unei finanțări de 1,1 miliarde dolari de la diverși investitori. În urma finanțării, compania Xiaomi a fost evaluată la 45 miliarde de dolari, deși au trecut doar trei ani de când a vândut primul smartphone. În 2014, Xiaomi a avut vânzări de 12 miliarde dolari.
„Facebook dorește să intre pe piața chineză și Xiaomi plănuiește să se extindă la nivel global, astfel încât ambele companii recunosc importanța colaborării”, a mai spus una din sursele citate de Reuters. Potrivit analiștilor din industria tehnologică, Xiaomi a ajuns al treilea producător global de smartphone-uri, după Samsung Electronics și Apple.