Sute de milioane de calculatoare vechi ar putea primi upgrade-ul Windows 10
Sute de milioane de PC-uri din întreaga lume „îmbătrânesc” pe zi ce trece și cei care au refuzat upgrade-ul la Windows 8 vor prefera, cel mai probabil, Windows 10, scrie computerworld.com. Feedback-ul față de noul sistem de operare de la Microsoft a fost pozitiv, în condițiile în care compania a încercat să rezolve problemele întâlnite la Windows 8.
Există peste 600 milioane de PC-uri mai vechi de patru ani și acestea așteaptă un upgrade, a declarat Renne James, președintele Intel. James este „foarte entuziasmat și optimist” în legătură cu Microsoft și noua instalare Windows 10. Toți producătorii importanți de PC-uri vor susține Windows 10, în momentul în care va fi lansat, undeva la începutul anului viitor.
Mai mult, producătorii de PC-uri își personalizează driverele și produsele pentru Windows 10. Noul cip de la Advanced Micro Devices, denumit „Carrizo”, va profita de avantajul noilor funcții oferite de Windows 10. Producătorul de IP-uri va prezenta upgrade-ul la începutul lui 2015. Dell a precizat că Windows 10 furnizează o experiență consistentă pentru utilizator și rezolvă problemele întâlnite la Windows 8, a declarat Neil Hand, vicepreședintele diviziei producătoare de tablete din cadrul Dell.
Sistemul de operare Windows 10 le va permite utilizatorilor să folosească aceleași programe pe mobil și desktop. Windows 10 a fost apreciat îndeosebi pentru reînvierea funcției Start, care a fost ignorată în cazul Windows 8. Hewlett-Packard dorește să folosească Windows 10 și consideră că noul sistem de operare va contribui la creșterea vânzărilor de PC-uri. „Este prea devreme să estimăm impactul Windows 10 asupra pieței PC-urilor, dar nu va fi la fel de important ca influența Windows 7, care a debutat în 2009″, a declarat Jay Chou, analist IDC. Windows 10 „este mai accesibil pentru utilizatori, va reprezenta un upgrade fiabil pentru companii”, a mai precizat Chou.