T-Mobile USA, prima companie telecom mare care a renunțat la abonamentele pe un an sau doi

Publicat: 08 04. 2013, 13:02
Actualizat: 09 01. 2020, 04:49

T-Mobila USA este prima companie care nu mai obligă clienții să încheie abonamente pe un an sau doi și a pus capăt „marii păcăleli” a subvențiilor la achiziția de telefoane mobile, arată, într-o analiză, publicația New York Times.

„Când cumpărați un telefon – un iPhone sau un Android, să spunem -, plătiți 200 de dolari. Dar, de fapt, prețul real al acestui dispozitiv este de aproximativ 600 de dolari. Verizon, AT&T și Sprint sunt niște companii înțelepte. Ele subvenționează telefonul. Cei 200 de dolari sunt doar un avans. Tu vei plăti restul de 400 de dolari pe durata de doi ani a contractului. Este ca și cum ai cumpăra o casă sau o mașină: plătești un avans și apoi plătești diferența în rate. Corect? Greșit. Iată care este diferența: odată ce ai încetat să mai plătești pentru telefonul tău mobil factura ta lunară nu va scădea. Vei continua să dai bani companiei de telefonie mobilă ca și cum i-ai datora încă bani”, scrie jurnalistul David Pogue.

Acum, clienții operatorului pot cumpăra un telefon de la T-Mobile fie cu banii jos, la liber, fie plătindu-l în rate, precum o mașină. Aceste rate sunt separate de sumele plătite pentru serviciile telecom oferite de T-Mobile. Compania nu-i mai obligă pe clienți să încheie abonamente pe un an sau doi. Aceștia stau cât doresc în rețea, deoarece contractul permite închiderea abonamentului în orice moment.

Clientul poate alege să plătească un avans de 200 de dolari pentru telefon și apoi în fiecare lună câte 20 de dolari sau să plătească mai mult într-o lună, dacă are posibilitatea. „Astfel, ratele se opresc atunci când telefonul este plătit”, arată Pogue.

T-Mobile USA ocupă ultima poziție pe piața furnizorilor americani de servicii de telefonie mobilă. De aceea, pentru a câștiga cotă de piață, compania a venit cu o nouă abordare. „Săptămâna trecută peisajul de pe piața de telefonie mobilă americană s-a schimbat. T-Mobile a violat codul nescris al operatorilor de telefonie mobilă. John T. Legere, directorul executiv al T-Mobile, a anunțat că operatorul pe care îl conduce nu va mai juca de acum înainte aceste jocuri. A fost un moment Steve Jobs: când cineva este atât de sătul de cât de slab este condus un business încât îl reinventează”, mai scrie Pogue.

Jurnalistul New York Times spune că dacă acest model de business va avea succes, atunci și operatorii telecom foarte mari l-ar putea adopta.