Tehnologia care îți încarcă telefonul în 20 de minute

Publicat: 31 05. 2016, 12:44

Potrivit companiei, dacă telefonul este ținut la priză doar 5 minute după ce bateria a murit utilizatorul poate beneficia de o oră de convorbiri telefonice.

Pump Express 3.0 reușește să facă acest lucru prin direcționarea curentului electric de la încărcător direct în baterie, trecând peste circuitul de încărcare intern al telefonului, scrie Go4it.

Acest lucru pare periculos, dar MediaTek susține că a gândit peste 20 de sisteme de protecție care previn supraîncălzirea telefonului sau defectarea dispozitivului.

Noua tehnologie va fi inclusă în platforma MediaTek Helio P20, care va apărea pe smartphone-uri la sfârșitul acestui an.