UE ar putea deschide o anchetă privind practicile Google pentru promovarea Android

Publicat: 14 06. 2013, 19:47
Actualizat: 06 02. 2019, 04:12

UE ar putea începe o anchetă pentru a determina dacă Google și-a susținut platforma Android și serviciile destinate smartphopne-urilor și tabletelor prin licențierea sub cost și contracte de exclusivitate cu producătorii.

Autoritățile antitrust ale UE s-au concentrat, în faza preliminară a investigației, pe acordurile dintre Google și furnizorii de smartphone-uri care ar putea încălca reglementările privind concurența, arată documente obținute de Financial Times.

Investigația informală, deschisă de peste un an, a fost accelerată de sesizări recente transmise Comisiei de 14 companii rivale între care Microsoft, Nokia și Oracle.

Acuzațiile includ licențierea software-ului Android sub costuri și „posibile cereri din partea Google pentru anularea sau amânarea lansărilor de smartphone-uri” bazate pe sisteme de operare rivale sau livrate cu servicii mobile rivale.

Comisia va analiza și dacă Google a impus acorduri de exclusivitate cu producătorii de smartphone-uri și tablete în privința preinstalării unor servicii ale Google care sunt livrate de obicei împreună cu Android, precum YouTube.

Utilizarea la scară largă a Android de către producătorii de smartphone-uri a consolidat poziția Google de lider pe servicii mobile online, precum căutare sau hărți. Dispozitivele mobile cu sistemul de operare Android au reprezentat 74% din totalul vânzărilor la nivel global în primul trimestru din acest an, în urcare de la 57% în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor firmei de cercetare Gartner.

Platforma Android este open source, astfel că poate fi folosită gratuit de producătorii de telefoane, însă rivalii se plâng că dominația sistemului de operare oferă Google un avantaj incorect pentru servicii precum YouTube, care generează venituri uriașe din publicitate online. Potrivit datelor eMarketer, Google încasează aproape 56% din veniturile din publicitatea pe smartphone-uri și tablete la nivel global.

Comisia a transmis producătorilor de telefoane și operatorilor de telefonie mobilă un chestionar de 82 de întrebări pentru a strânge informații. Cererea transmisă companiilor nu înseamnă că executivul comunitar va începe obligatoriu o anchetă vizând practicile Google.