Prima pagină » IT&C » UN GADGET PE ZI. Lenovo Miix 2 8 – probabil cea mai avantajoasă ofertă de tabletă de 8 inci cu Windows 8.1 FOTO + VIDEO

UN GADGET PE ZI. Lenovo Miix 2 8 – probabil cea mai avantajoasă ofertă de tabletă de 8 inci cu Windows 8.1 FOTO + VIDEO

După lansarea Windows 8.1, o versiune de sistem de operare mai prietenoasă cu ecranele tactile, a apărut un val de tablete care rulează noua paltformă.

După lansarea Windows 8.1, o versiune de sistem de operare mai prietenoasă cu ecranele tactile, a apărut un val de tablete care rulează noua paltformă. Una din cele mai interesante este Lenovo Miix 2 8, care este considerată de mulți specialiști cea mai bună tabletă Windows cu diagonala de 8 inci (20,3 cm) a momentului.

Sunt trei elemente care caracterizează acest dispozitiv: procesorul puternic Intel Atom quad-core „Bay Trail” de 1,33 GHz, ecranul HD strălucitor (cu rezoluție de 1.280×800 pixeli și unghi de vizualizare de 178 de grade) și autonomia destul de ridicată după standardele Intel Atom (de peste 8 ore). Mai mult, Miix 2 8 este o tabletă subțire (8,35 mm), ușoară (la cele 363 de grame), bine construită și durabilă. 

Puteți discuta despre tehnologie și partaja știri din IT interesante pe Tehnosfera >>>

În ceea ce privește autonomia, 8 ore nu înseamnă mult pentru tabletele Android cu procesoare ARM, însă pentru un dispozitiv cu procesor Intel Atom, grafică Intel HD și care rulează o versiune completă de sistem de operare, nu una mobilă, autonomia Miix 2 8 este foarte bună. 

Deși este realizată din plastic, carcasa acestei tablete nu dă senzația de dispozitiv ieftin.

Pe partea de aplicații, tableta vine cu suita Office Home & Student 2013 preinstalată. Aceasta ar costa, dacă ar fi achiziționată separat, peste 130 de dolari. Noi aplicații pot fi descărcate atât din magazinul oficial al Microsoft, cât și din Lenovo App Shop.

Tableta este disponibilă în două versiuni. Cea cu capacitate de stocare internă de 32 GB costă 300 de dolari, iar cea cu capacitate de 64 GB costă 400 de dolari. Pentru 20 de dolari în plus, utilizatorii primesc un smart cover și un stylus.

Am găsit, în România, versiunea de 64 GB oferită, în magazinele online, la prețul de 1.600 de lei (477 dolari). 

NE PLACE:
– Tableta este ușoară, subțire, durabilă și arată bine.

– Este rapidă, datorită procesorului quad-core Intel Atom Z3740 de 1,33 GHz și a memoriei RAM de 2 GB.

– Bateria are o autonomie bună. În regim de utilizare normală ține 8 ore fără probleme.

– Ecranul este HD și are un unghi de vizualizare de 178 de grade.

– Dispune de grafică Intel HD.

– Suport Flash integrat în sistemul de operare. 

– Poate rula aproape orice aplicație desktop, pe lângă cele optimizate pentru interfața metro. Un avantaj pentru clienții business. 

NU NE PLACE:
– Nu are port HDMI. Acesta ar fi fost oarecum firesc la o tabletă care rulează o versiune completă de Windows 8.1. 

– Interfața desktop din Windows 8.1 este foarte greu de utilizat cu degetele, în lipsa unui maus, tastaturi și a unui ecran mai mare. Astfel, posibilitatea de a rula și în interfața desktop de pe o tabletă cu ecran relativ mic este, după părerea noastră, inutilă pentru un consumator. 

– Stylus-ul și carcasa dedicate nu vin la pachet.

– Camera principală de 5 MP cu performanțe modeste.  

*Modelul prezentat ne-a fost pus la dispoziție de Microsoft România

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele