UN GADGET PE ZI. Tableta Evolio X7, cu procesor quad-core și ecran IPS. Pentru cei care doresc un dispozitiv multimedia performant la un preț imbatabil

Publicat: 10 02. 2014, 16:32
Actualizat: 10 01. 2020, 10:50

Evolio X7 este un produs foarte atractiv deoarece oferă, la prețul de 500 de lei, procesor quad-core, ecran IPS HD și carcasă din aluminiu. Este o tabletă pentru consumul de conținut multimedia și jocuri, deoarece ecranul mic, de 7 inci (17,78 cm), și lipsa unei tastaturi fizice exclud în mare parte productivitatea.

Ecranul, care dispune de tehnologie IPS, oferă un unghi de vizualizare larg și are o rezoluție de 1.280 x 800 pixeli, dar nu este foarte strălucitor. Trebuie precizat faptul că ecranul vine cu o folie de protecție la zgârieturi gata instalată, fapt care îi scapă pe utilizatori de o cheltuială în plus. Densitatea pixelilor este de 216 ppi.

Puteți discuta despre tehnologie și partaja știri din IT interesante pe pagina comunității Facebook Tehnosfera >>>

Tableta se mișcă fără lag, datorită procesorului quad-core de ARM Cortex A9 1,4 GHz. Cipul este un Rockchip RK3188T, considerat a fi cel mai bun quad-core pentru dispozitive mobile ieftine.

Tableta este solidă și bine construită. Calitatea produselor Evolio a crescut mult în ultimii doi ani. Carcasa dă senzația de produs premium, deoarece este realizată din aluminiu. Dacă nu o protejați cu o husă și nu sunteți atenți pe ce suprafețe o puneți, pe suprafața mată din spate apar mici urme de uzură destul de repede. 

În partea de sus se găsesc slotul pentru card microSD, slotul microUSB, un slot HDMI, slotul audio universal de 3,5 mm și un port de reset. Ultimul gadget pe care l-am folosit și avea un sistem fizic de reset este smartphone-ul Xperia X1 cu Windows Mobile. De notat că resetul, dat cu ajutorul unui ac prin acea mică gaură, repornește tableta în cazul în care se blochează (lucru care s-a întâmplat o dată), dar nu șterge aplicațiile instalate de utilizator și nici setările.

Pe partea din stânga avem butonul de volum, cel de On/Off și, în colț, un microfon.

În partea de jos, la baza ecranului, se găsesc două mici difuzoare. Acestea nu oferă un volum foarte ridicat, iar sunetul este cam „ascuțit” la volum maxim.

La cele 270 de grame pe care le are, tableta este ușoară. Prin comparație, Google Nexus 7, cu ecran de 7 inci, cântărește 290 de grame.

Bateria de 3.000 mAh nu oferă o autonomie prea ridicată. Dacă rulați jocul Asphalt 8, acumulatorul rezistă cam o oră și jumătate. Fără jocuri, bateria ține, la un regim de utilizare normală (browsing web, puțin YouTube, e-mail, Facebook), în jur de 4 ore.

Camerele, principală de 2 MP și frontală de 0,3 MP sunt slabe. Pe cea de 2 MP o folosești doar dacă este nevoie să suprinzi ceva urgent și nu ai smartphone-ul la îndemână.

Evolio X7. Aplicații preinstalate:

Aldiko: un e-book reader

ApkInstaller – pentru a instala aplicații încărcate pe card

Autovit – aplicație dedicată pentru telefoane și tablete cu Android

ES Task Manager – una dintre cele mai utilizate aplicații de tip task manager

Norton Mobile Security – soluție antivirus pentru Android (este un trial pe perioadă limitată)

PresaOnline – agregator de știri locale

Evolio X7. Specificațiile principale:

Sistem de operare: Android 4.2.2

Ecran: diagonală de 7 inci, rezoluție 1.280 x 800 pixeli

Procesor: quad-core ARM Cortex-A9 de 1,4 GHz

RAM: 1 GB

Grafică: Mali 400

Capacitate de stocare internă: 8 GB (plus slot pentru card microSD cu capacitate maximă de 32 GB)

Cameră: principală de 2 MP, secundară de 0,3 MP

Baterie de 3.000 mAh

NE PLACE:

– Vine cu ecran IPS

– Dispune de procesor quad-core

– Are carcasă din aluminiu

– Folia de protecție pentru zgârieturi a ecranului este preinstalată

– Tableta este foarte ușoară

– Grosimea de doar 7 mm

NU NE PLACE:

– Autonomie mediocră a bateriei

– Se blochează uneori complet (cel puțin modelul testat)

– Slotul pentru card micro SD nu este acoperit (există riscul să intre praful pe acolo sau cardul să fie pierdut în cazul în care se desprinde din mecanism)