Prima pagină » IT&C » Un gigant IT mută activitățile europene în România

Un gigant IT mută activitățile europene în România

Un gigant IT mută activitățile europene în România
Gigantul american Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicații software vrea să reducă costurile și să transfere suportul hardware paneuropean în România. Mișcarea ar fi fost deja inițiată, potrivit publicației The Register, însă reprezentanții Oracle nu au vrut să comenteze.

Din informațiile oferite jurnaliștilor The Register de unul dintre membrii staff-ului Oracle, mutările vizează 424 de angajați europeni, dintre care 137 se află deja în România. 

Acest lucru înseamnă că alți 287 de angajați ai companiei, din alte țări europene, sunt pe punctul de a-și pierde locul de muncă, cei mai mulți provenind din Germania (77), urmată de Spania (67), Franța (55) și Marea Britanie (53). 

Potrivit documentelor obținute de The Register, activitatea din Germania ar urma să se încheie până la finalul lunii februarie 2018, iar în Italia și Franța până la finalul anului viitor. 

Aceste mutări survin plecării din companie a lui John Fowler, vicepreședinte executiv pentru sisteme, dar și pe fondul scăderii constante a veniturilor companiei în ultimul an fiscal. În această perioadă, Oracle a înregistrat scăderi de 2%, respectiv 11%, a vânzărilor de software și hardware.

Oracle este principala companie din domeniu de pe piața din România. 

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre