Un hacker a fost recompensat cu 10.000 de dolari de Facebook. Cum a fost posibil
Un hacker care a descoperit o vulnerabilitate a rețelei de socializare Facebook a fost recompensat cu 10.000 de dolari de gigantul american.
Concret, în urma unor cercetări de securitate, Laxman Muthiyah a observat că unele aplicații le ofereau hackerilor o cale simplă pentru accesarea și salvarea fotografiilor care, potrivit setărilor utilizatorilor, ar fi trebuit să rămână private.
„O aplicație dăunătoare pe care o folosești poate să-ți vadă toate pozele private în câteva secunde”, a povestit hackerul pentru The Register. „După câteva minute de teste, am realizat că sistemul folosit este vulnerabil.Verifica doar proprietarul aplicației care încearcă să acceseze și nu aplicația ce face cererea, astfel că permite oricărei aplicații cu user_photos permission să îți citească pozele de pe mobil”, a mai precizat el.
După ce Muthiyah a raportat preoblema, Facebook a rezolvat în mai puțin de 30 de minute eroarea.
Aceasta nu a fost însă prima dată când hackerul a fost răsplătit de reprezentanții companiei americane. Luna trecută, Laxman Muthiyah a primit încă 12.500 de dolari după ce a dezvăluit o metodă de a șterge albume foto de pe rețeaua de socializare.