Prima pagină » IT&C » Unul dintre cei mai periculoși hackeri de pe Facebook a fost arestat

Unul dintre cei mai periculoși hackeri de pe Facebook a fost arestat

Unul dintre cei mai periculoși hackeri de pe Facebook a fost arestat
Eric Crocker, unul dintre membrii forumului Darkode, specializat în distribuția de malware, inclusiv pe Facebook, a pledat vinovat.

Forumul a fost închis, iar 12 persoane reținute de autorități. Printre acestea se numără și Crocker (39 de ani), cunoscut sub porecla online „Phastman”.

El a declarat că împreună cu alți hackeri a accesat ilegal peste 77.000 de computere, transmite Reuters. Acestea au fost infectate prin intermediul unui program dăunător, numit Facebook Spreader, distribuite pe rețeaua de socializare online.

Unul din virușii instalați de membrii forumului Darkode pe computerele victimelor le permitea unor companii să furnizeze reclame nedorite și invazive. Crocker a declarat că el și partenerii lui au reușit să vândă accesul la 10.000 de computere compromise la prețuri cuprinse între 200 și 300 de dolari fiecare.

Procesul hackerului din Birmingham, New York, va începe pe 23 noiembrie. Crocker riscă să primească o pedeapsă de trei ani de închisoare și să fie obligat la plata unor despăgubiri în valoare de 250.000 de dolari.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele