Prima pagină » IT&C » Vânzările de PC-uri au înregistrat cel mai prost an din istorie

Vânzările de PC-uri au înregistrat cel mai prost an din istorie

Vânzările de PC-uri au înregistrat cel mai prost an din istorie
Vânzările de PC-uri au scăzut anul trecut la nivel mondial cu 10%, cel mai prost an înregistrat vreodată, din cauza ascensiunii smartphone-urilor și tabletelor și încetinirii ritmului în care sunt înlocuite computerele vechi, potrivit estimărilor Gartner și IDC.

Vânzările de PC-uri au scăzut anul trecut la nivel mondial cu 10%, cel mai prost an înregistrat vreodată, din cauza ascensiunii smartphone-urilor și tabletelor și încetinirii ritmului în care sunt înlocuite computerele vechi, potrivit estimărilor Gartner și IDC.

Ambele companii raportează evoluția pieței computerelor personale încă din anii ’80.

După un 2013 dificil, industria PC-urilor are motive să respire ușurată, deoarece datele din ultimele câteva luni indică încetinirea ratei de scădere a vânzărilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Astfel, numărul de PC-uri livrate anul trecut la nivel mondial a coborât la aproximativ 315 milioane, față de circa 350 milioane în 2012, estimează cele două companii de cercetare.

Puteți discuta despre tehnologie și partaja știri din IT interesante pe pagina comunității Facebook Tehnosfera >>>

Gartner notează că sistemul de operare Windows dezvoltat de Microsoft va rula în acest an pe doar 15% din dispozitivele conectate la internet, având în vedere cota de piață redusă a companiei în zona smartphone-urilor și tabletelor.

Microsoft a convenit anul trecut preluarea diviziei de telefoane mobile a grupului finlandez Nokia într-o tranzacție de 5,4 miliarde euro.

Totodată Intel, cel mai mare producător de microprocesoare pentru PC-uri, a stabilit ca prioritate consolidarea propriei prezențe în zona dispozitivelor mobile, investind masiv în dezvoltarea de cipuri cu această destinație.

Producătorii de PC-uri speră să genereze cerere cu noi tipuri de dispozitive, precum laptop-uri cu ecran tactil, dispozitive convertibile, „2 în 1”, care pot funcționa atât ca laptop cât și ca tabletă, sau computere care pot rula două sisteme de operare, în speță Windows și Google Android.

Cu toate acestea, analistul IDC Loren Loverde subliniază că aceste inovații nu au fost suficiente pentru a opri declinul pieței.

Pentru acest an, Gartner anticipează că vânzările de PC-uri și dispozitive „2 în 1” vor varia neseminificativ față de 2013, la 318 milioane unități.

Totodată, compania notează că piețele dezvoltate au depășit cel mai slab moment și vor începe revenirea, însă pentru mulți consumatori din state emergente tabletele sau smartphone-urile au înlocuit PC-ul ca dispozitiv principal de acces la internet.

În topul producătorilor, anul 2013 adus o schimbare la vârful pieței. Cu o cotă de piață de 18%, grupul chinez Lenovo a devenit cel mai mare producător de PC-uri la nivel global, detronând Hewlett-Packard (HP), cu 17% din piață.

Autor