Visul celebrului astrofizician Carl Sagan ar putea deveni realitate. S-a lansat o campanie pe Kickstarter pentru construirea unei nave spațiale cu pânze solare

Ideea a fost avansată și popularizată de astronomul și astrofiziacianul Carl Sagan. Acum, vedeta tv și directorul executiv al organizației The Planetary Society (care îl are printre co-fondatori pe Sagan), Bill Nye, a lansat o campanie pe Kickstarter pentru a strânge fondurile necesare construirii unei nave cu vele solare.

Pentru a demara proiectul LightSail sunt necesare fonduri de cel puțin 200.000 de dolari. Echipa vrea să demonstreze că pânzele solare reprezintă o modalitate eficientă de propulsie pentru navele spațiale.

În cazul în care campania de strângere de fonduri se încheie cu succes, nava va ajunge în spațiu în 2015, iar primul zbor va fi efectuat în 2016.

ACTUALITATE Cât costă o călătorie cu celebra Mocănița din Maramureș. Parcurge 21 de kilometri, iar călătorii au o masă inclusă

21:32

EXTERNE Finlanda a CONFISCAT o navă „fantomă” a Rusiei care ar fi AVARIAT un cablu submarin de alimentare electrică din Marea Baltică

20:52

Până acum, LightSail a strâns peste 100.000 de dolari și mai sunt 44 de zile până când campania va fi închisă.

Velele solare se bazează pe presiunea exercitată de lumină (de fotoni) pe oglinzi ultrasubțiri. Testele de laborator au arătat că tehnologia este funcțională. Pentru a fi eficientă și atinge, în timp, viteze foarte mari, o navă propulsată astfel are nevoie de un impuls inițial consistent. Acest lucru se poate dacă nava este dusă în apropiera soarelului, lucru destul de periculos. Apare însă o altă problemă: oprirea navei la destinație. Acest lucru se poate realiza spre exemplu cu un motor cu ioni a cărei rază să fie orientată în fața navei.

Primul vehicul funcțional care folosea o velă solară a fost construit de ruși. Nu a reușit însă fie dus în spațiu din cauza unei defecțiuni a rachetei purtătoare. 

Alte tehnologii existente și teoretice pentru propulsarea navelor în cosmos

Motoare cu reacție (existente). Sunt folosite pe rachetele spațiale actuale. Un motor cu reacție realizează propulsia prin expulzarea de masă de reacție, conform celei de-a treia legi a mișcării a lui Newton: când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță  (numită forța de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar. Acest principiu este cunoscut și sub numele de principiul acțiunii și reacțiunii. Un exemplu de motor cu reacție este cel folosit la rachetele care duc echipamente în spațiu. Eficiența lor este însă foarte mică. Combustibilul este consumat rapid.

Rachete cu antimaterie (teoretice). O astfel de rachetă ar avea o energie și un impuls mai mare decât orice alt tip de sistem de propulsie. Însă, pentru asta avem nevoie de antimaterie (care se anulează reciproc cu materia generând cantități uriașe de energie), despre care se spune că este cea mai costisitoare substanță din univers. Se estimează că un singur gram de pozitroni ar costa 25 de miliarde de dolari, iar un gram de antihidrogen 62,5 trilioane de dolari, mai mult decât toți banii existenți în lume. Un astfel de propulsor ar putea atinge viteze apropiate de cea a luminii.

Propulsia cu impulsuri nucleare (tehnologia există). Este tehnic posibil ca oamenii să construiască o navă care să folosească un astfel de sistem de propulsie. Tehnologia există de zeci de ani. Nava ar fi propulsată de explozii nucleare. Un astfel de sistem este eficient. Vitezele atinse ar fi foarte mari, la fel și economia de combustibil. Detonezi o nouă explozie doar atunci când impulsul scade. Cu un astfel de sistem am ajunge la cea mai apropiată stea în câteva zeci de ani.

Statoreactoare nucleare (teoretice). Propuse în 1960 de către Robert W. Bussard, acestea sunt rachete cu motoare bazate pe fuziune nucleară, care colectează hidrogenul din spațiu și îl folosesc apoi pe post de combustibil. Ideea este atractivă deoarece până la urmă un astfel de propulsor ar putea accelera nava spațială până aproape de viteza luminii. Mai mult, hidrogenul să gesteste în cantități uriașe în univers.

Propulsorul cu ioni (tehnlogia există). Este o formă de propusie electrică care creează forța de împingere folosind ioni. Sistemul accelerează ionii în direcția unui câmp electric. Forța generată este foare mică în comparație cu cea a unei rachete, însă economia de energie este uriașă. Iar o navă propulsată astfel poate atinge în timp viteze foarte mari. Primul propulsor cu ioni funcțional a fost construit de către Harold. R. Kaufman în 1959 la NASA Glenn Research Center. Combustibilul folosit era mercurul. Testat între 1960 și 1960, dispozitivul s-a dovedit un real succes. Se lucrează la probe spațiale propulsate de astfel de sisteme.

Alcubierre drive/Warp Drive (teoretic). Acest sistem de propulsie este similar cu conceptul Warp Engine din universul Star Trek. Gândit de fizicianul mexican Miguel Alcubierre, cu ajutorul acestui propulsor nava ar atinge viteza luminii fără a se altera însă timpul. Cum? Soluția propusă de Alcubierre este generarea unei bule warp (în care spațiul și timpul sunt normale) în jurul navei. Această bulă ar călători cu viteze uriașe, în timp ce vehicului spațial nu s-ar mișcă în interiorul acesteia. Este un sistem de propulsie teoretic care determină spațiul din spatele navei să se contracte iar pe cel din fața să se extindă. Se creează astfel hiperspațiul, care îți permite să călătorești, chiar la viteze sub-luminice, pe distanțe mai mari decât lumina însăși. Se speculeza că în hiperspațiu viteza luminii nu este limita superioară în materie de viteză. Nu sunt cunoscute încă motode pentru a crea o bulă warp.

Găurile de vierme (teoretice). În fizică, o gaură de virme este o componentă a spațiului care este o scurtătură între două puncte ale acestuia. Distanțele prin găurile de virme se parcurg aproape instantaneu. Cu alte cuvinte, poți străbate întreg universul însuși cât ai clipi din ochi. Mai simplu, o gaură de vierme este un tunel în care intrarea și ieșirea se fac în două puncte diferite ale timpului. Nu există dovezi clare că găurile de vierme ar exista. Iar ca să creezi una artificial ai nevoie probabil de cantități uriașe de energie. Chiar și dacă se reușește crearea uneia, cea mai mică fluctuație în spațiu ar determina prăbușirea  ei. Iar nava ar sfârși probabil într-o altă dimensiune sau ar dispărea pur și simplu. Apoi o altă problemă este aceea că nu se știe cum ai putea creea o gaură de vierme exact spre punctul din spațiu în care vrei să ajungi.

Autor

Adrian Popa

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele