Vrei să cumperi iPhone 6? Terminalul are o problemă gravă
Pe forumuri și pe Twitter mai mulți utilizatori s-au plâns că noul lor telefon iPhone 6 Plus s-a îndoit la scurt timp după ce a fost cumpărat de la simpla ținere în buzunar. Primele teste arată că aceasta este o problemă majoră. Cei de la Unbox Therapy au îndoit telefonul, folosindu-se doar de mâini, și au constatat că, odată curbat, acesta nu mai poate fi adus la forma inițială. Atunci când a fost îndoit la loc la forma normală carcasa de aluminiu a crăpat în lateral, imediat lângă butonul de volum.
iPhone 6 Plus și iPhone 6 sunt foarte subțiri și au carcasă realizată din aluminiu, un material care se îndoaie cu ușurință. Unbox Therapy a îndoit și un Samsung Galaxy Note 3, aplicând chiar mai multă forță, dar terminalul nu a avut probleme.
Compania Samsung a fost criticată pentru faptul că folosește plastic pentru realizarea carcasei telefoanelor sale, iar acum se dovedește că acest material este mai rezistent decât aluminiul.
Soluția pentru deținătorii de iPhone 6 Plus este cumpărarea unei carcase rezistente.
Faptul că dispozitivul se îndoaie nu este singura problemă raportată de utilizatori. Bateria are o autonomie modestă, deși are capacitate mai mare, și sunt probleme cu recepția Wi-Fi. Dacă aceste două probleme pot fi remediate de Apple prin actualizări software, cea a îndoirii rămâne.
Se pare că și modelul mai mic, iPhone 6, are aceeași problemă, după cum se vede în imaginea de mai jos publicată de un utilizator din Franța pe Twitter.