YouTube pregătește o achiziție de 1 miliard de dolari – surse

Publicat: 19 05. 2014, 11:50
Actualizat: 11 01. 2020, 03:49

Conform surselor Wall Street Journal, discuțiile sunt într-o fază incipientă, iar achiziția nu este „iminentă”, așa cum a scris Variety.

În Twitch, lansat în 2011, gamerii pot transmite live acțiunea din jocuri. În acest moment, site-ul are peste un milion de utilizatori care fac streaming în fiecare lună. Mai mult, consolele video Sony Play Station 4 și Xbox One oferă integrare cu Twitch.

Deși este liderul pe segmentul de video online, YouTube nu stă foarte bine pe partea de evenimente live, așa că achiziția Twitch este necesară pentru compania deținută de Google.

Niciuna din cele două companii (YouTube și Twitch) nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului.